Adjectivul: grade de comparație, acord, topică; adjectivul participial
Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă însușirea unui obiect și se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. Funcția sintactică tipică a adjectivului este atributul adjectival; pe lângă un verb copulativ devine nume predicativ (Cerul este senin.).
Gradele de comparație
| Grad | Structură | Exemplu |
|---|---|---|
| Pozitiv | forma simplă | înalt |
| Comparativ de superioritate | mai + adjectiv | mai înalt |
| Comparativ de egalitate | la fel de / tot atât de + adjectiv | la fel de înalt |
| Comparativ de inferioritate | mai puțin + adjectiv | mai puțin înalt |
| Superlativ relativ de superioritate | cel mai + adjectiv | cel mai înalt |
| Superlativ relativ de inferioritate | cel mai puțin + adjectiv | cel mai puțin înalt |
| Superlativ absolut | foarte / extraordinar de / tare + adjectiv | foarte înalt |
Superlativul relativ folosește obligatoriu articolul demonstrativ cel/cea/cei/cele, care se acordă cu substantivul: fata cea mai harnică, elevii cei mai buni. Superlativul absolut se poate exprima și prin mijloace expresive: frumos foc, putred de bogat, nemaipomenit de interesant.
Unele adjective nu au grade de comparație, fie pentru că sensul lor este deja un superlativ sau un comparativ la origine (optim, superior, inferior, maxim, minim, suprem), fie pentru că exprimă însușiri care nu pot fi comparate (viu, mort, complet, unic, perfect, principal). Construcții precum „mai superior”, „foarte optim”, „cel mai principal” sunt pleonastice și incorecte.
Acordul adjectivului
Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat: un băiat înalt / o fată înaltă / niște băieți înalți / unor fete înalte. Atenție la acordul în caz la genitiv-dativ feminin singular: fetei harnice (nu „fetei harnică”), casei vechi (nu „casei veche”). Când adjectivul stă înaintea substantivului, preia articolul hotărât: frumoasa carte (nu „frumoasa cartea”).
După număr de forme flexionare, adjectivele sunt variabile (cu 4, 3 sau 2 forme: bun/bună/buni/bune; mic/mică/mici; verde/verzi) sau invariabile (aceeași formă la toate genurile și numerele: gri, maro, bej, cumsecade, eficace).
Topica adjectivului
Locul obișnuit al adjectivului este după substantiv: o zi frumoasă. Așezarea înaintea substantivului (o frumoasă zi) are rol expresiv, de accentuare a însușirii, și e frecventă în textele literare. La unele adjective, schimbarea topicii schimbă sensul: un om sărac (fără bani) / un sărac om (biet, de compătimit); o simplă întrebare (doar o întrebare) / o întrebare simplă (ușoară).
Adjectivul participial
Provine din participiul unui verb, prin schimbarea valorii gramaticale (conversiune), și se comportă ca orice adjectiv: se acordă cu substantivul și poate avea grade de comparație: o carte citită, cel mai apreciat film, frunze îngălbenite. Deosebirea de participiul propriu-zis: participiul verbal intră în timpuri compuse și construcții pasive (a fost citită — cu auxiliar), pe când adjectivul participial determină direct un substantiv (cartea citită).