Pronumele interogativ, relativ, nehotărât, negativ; adjectivul pronominal de întărire
Pronumele interogativ
Însoțește sau înlocuiește substantivul într-o propoziție interogativă: cine? ce? care? cât/câtă/câți/câte? al cui?. Poate fi și adjectiv pronominal interogativ, dacă însoțește substantivul: Ce carte citești? (adjectiv) / Ce citești? (pronume).
Pronumele relativ
Are aceleași forme ca interogativul (cine, ce, care, cât, al cui), dar rolul de a introduce o propoziție subordonată, făcând legătura cu un termen din propoziția anterioară (antecedentul): Elevul care a câștigat concursul e colegul meu. („care” introduce atributiva și ține locul lui „elevul”). Cel mai frecvent pronume relativ la examen este „care”, folosit pentru a introduce propoziția atributivă.
Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât
Arată un obiect/o ființă neprecizată: cineva, ceva, oricine, orice, altul/altă, altcineva, unul/una, unii/unele, fiecare, oricare, atâta/atâția/atâtea. Ca și celelalte pronume, pot avea valoare de adjectiv pronominal atunci când însoțesc substantivul: Fiecare elev știe răspunsul. (adjectiv) / Fiecare știe răspunsul. (pronume).
Pronumele și adjectivul pronominal negativ + negația
Formele nimeni, nimic, niciunul/niciuna, niciun/nicio (adjectiv pronominal) exprimă negarea totală a unei ființe/obiect. O particularitate a limbii române este negația dublă/multiplă obligatorie: pronumele negativ trebuie însoțit de negația verbului „nu”: Nimeni nu a venit., N-am văzut niciun elev. Absența negației verbale alături de pronumele negativ este o greșeală de normă.
Adjectivul pronominal de întărire
Însoțește un substantiv sau un pronume, întărindu-i sensul (echivalent cu „chiar”): însumi, însămi (persoana I), însuți, însăți (persoana a II-a), însuși, însăși (persoana a III-a masculin/feminin), cu formele de plural înșine, însene (I), înșivă, însevă (a II-a), înșiși, înseși/însele (a III-a). Se acordă în gen, număr și persoană cu cuvântul întărit: Eu însumi am văzut., Ea însăși a spus., Ei înșiși au recunoscut.
Recunoașterea funcției și a valorii
Toate aceste pronume pot avea, în funcție de context, funcții sintactice variate (subiect, complement, atribut), iar recunoașterea corectă a felului lor (interogativ vs. relativ, mai ales) se face după rolul din frază: interogativul deschide o întrebare directă sau indirectă, relativul introduce o propoziție subordonată și are un antecedent.