Adverbul, numeralul, prepoziția, interjecția

Adverbul

Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care exprimă caracteristica unei acțiuni, a unei stări sau a unei însușiri. După sens, adverbele sunt: de mod (bine, repede, așa, încet), de timp (azi, mâine, atunci, devreme), de loc (aici, acolo, sus, departe). Funcția sintactică tipică: circumstanțial de mod/timp/loc.

Adverbele de mod pot avea grade de comparație, ca adjectivele: repede — mai repede — la fel de repede — cel mai repede — foarte repede. Atenție: în structura superlativului relativ al adverbului, „cel” este invariabil: Ea aleargă cel mai repede. (nu „cea mai repede”).

Multe adverbe sunt omonime cu adjective — diferența: adjectivul se acordă cu un substantiv, adverbul determină un verb și e invariabil: copii frumoși (adjectiv) / cântă frumos (adverb).

Numeralul

Programa actuală păstrează doar două tipuri: numeralul cardinal (unu, doi, trei, douăzeci...), care exprimă un număr, și numeralul ordinal (primul/întâiul, al doilea, a treia...), care exprimă ordinea prin numărare. Aspecte normative importante:

• Acordul: doisprezece băieți dar douăsprezece fete (și ora douăsprezece); doi elevi / două eleve.
• Ordinalul se construiește cu „al/a”: al doilea, a doua, al douăzecilea, a douăzecea; feminin: prima / întâia, nu „prima dată oară”.
• În exprimarea datei se acceptă: întâi iunie, doi/două iunie — norma recomandă cardinalul: doi mai, douăzeci și doi decembrie.
• Aproximarea „douăzeci și ceva”, „vreo douăzeci” — registre colocviale.

Prepoziția

Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care leagă un atribut sau un complement/circumstanțial de cuvântul determinat: la, de, pe, cu, în, din, spre, sub, peste, fără, pentru, până, către, lângă, despre, printre. Prepozițiile cer un anumit caz: majoritatea cer acuzativul (la școală, cu trenul), unele cer genitivul (asupra, contra, împotriva, deasupra, înaintea: asupra problemei), iar câteva dativul (grație, datorită, mulțumită: datorită efortului). Atenție: „datorită” se folosește doar pentru cauze pozitive; pentru cauze negative se folosește „din cauza” (+ genitiv): din cauza ploii, nu „datorită ploii”.

Interjecția

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă spontan senzații, emoții, îndemnuri sau reproduce sunete/zgomote: ah!, of!, vai!, bravo!, hai!, na!, uite!. Onomatopeele sunt interjecții care imită sunete din natură: cucurigu!, ham-ham!, buf!, trosc!, pleosc!. De regulă, interjecția nu are funcție sintactică și se desparte prin virgulă sau semnul exclamării.

Interjecția predicativă îndeplinește funcția de predicat, echivalând cu un verb: Hai la masă! (= vino), Iată cartea! (= privește), Și broasca țup! în lac. (= sări). Interjecțiile predicative pot avea subiect și complemente, exact ca un verb.