Substantivul: gen, număr, caz
Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene, însușiri sau acțiuni privite ca obiecte. Se flexionează după gen, număr și caz.
Genul și numărul
Substantivele românești au trei genuri: masculin (un elev, doi elevi), feminin (o floare, două flori), neutru (un scaun, două scaune — la singular se comportă ca masculinul, la plural ca femininul). Numărul poate fi singular sau plural.
Clasificare după referent
Substantivele comune denumesc obiecte dintr-o clasă (elev, oraș, carte); cele proprii denumesc un obiect unic și se scriu cu literă mare (Ion, București, Dunărea). Substantivele colective denumesc, la forma de singular, o mulțime de ființe/obiecte privite ca un tot: popor, turmă, stol, mulțime. Substantivele defective au flexiune incompletă: defective de plural (nu au formă de plural): aur, lapte, oboseală; defective de singular (nu au formă de singular): ochelari, pantaloni, zori, ițari.
Cazul
Româna are cinci cazuri: nominativ (N), acuzativ (Ac), genitiv (G), dativ (D), vocativ (V). Cazul se recunoaște prin întrebare, prin prepoziție (dacă există) și mai ales prin funcția sintactică pe care o are substantivul în propoziție.
| Caz | Întrebări | Funcții sintactice tipice |
|---|---|---|
| Nominativ | cine? ce? | subiect, nume predicativ |
| Acuzativ | pe cine? ce? (cu prep.) | complement direct, complement prepozițional, circumstanțial (cu prep.), atribut (cu prep.) |
| Genitiv | al/a/ai/ale cui? | atribut genitival |
| Dativ | cui? | complement indirect, atribut |
| Vocativ | — (chemare) | nu are funcție sintactică |
Corelarea cazului cu funcția sintactică
Un substantiv în nominativ este, de regulă, subiect (Copilul aleargă) sau nume predicativ (El este profesor). Un substantiv în acuzativ fără prepoziție este complement direct (Citesc o carte); cu prepoziție, poate fi complement prepozițional (Mă gândesc la tine), circumstanțial (Vine de la școală) sau atribut (casa de lemn). Genitivul are aproape exclusiv funcția de atribut genitival (cartea colegului), articulat cu articolul genitival „al/a/ai/ale” atunci când substantivul determinat nu este articulat sau este despărțit de determinant. Dativul apare ca complement indirect (I-am dat cartea lui Ion) sau, mai rar, ca atribut (mulțumiri prietenilor).
Vocativul
Vocativul este cazul chemării/adresării directe și, spre deosebire de celelalte cazuri, nu are funcție sintactică — substantivul în vocativ este o construcție incidentă. Are forme speciale: Ioane!, Mario!, fetițo!, domnule director!. Se desparte prin virgulă de restul enunțului, indiferent de poziție: Ioane, vino aici! / Vino aici, Ioane! / Vino, Ioane, aici!.