Variația stilistică. Registrele limbii

Limba nu se vorbește la fel de toți vorbitorii și în toate situațiile — variația stilistică descrie aceste diferențe. Este un conținut readus în forță de programa din 2022 (CS 3.1 — dinamica limbii) și apare la itemul 7 din Subiectul I (diferența de limbaj dintre cele două texte-suport).

Limba standard = varianta îngrijită, corectă și unitară a limbii, folosită în școală, administrație, mass-media; norma ei actuală este DOOM 3. Norma = regula consacrată; abaterea = încălcarea normei (dezacord, accent greșit, pleonasm, formă neliterară). Abaterea poate fi involuntară (greșeala) sau intenționată (efect stilistic în literatură).

Limba vorbită vs limba scrisă. Varianta vorbită: propoziții scurte, eliptice, interjecții, repetiții, cuvinte familiare, sprijin pe intonație și gesturi. Varianta scrisă: fraze elaborate, vocabular mai bogat și mai precis, respectarea strictă a normelor, organizare în paragrafe. La examen: „precizează două deosebiri dintre limbajul textului 1 și cel al textului 2" — răspunzi cu selecția lexicală (cuvinte populare vs termeni științifici) și construcția frazei (dialog eliptic vs frază amplă explicativă).

Limbajul popular și variația regională. Limbajul popular e comun vorbirii nepretențioase de pretutindeni (măi, ia, păi, a se duce de-a dura); regionalismele sunt specifice unei zone: cucuruz (porumb), lubeniță (pepene), barabule (cartofi), omăt (zăpadă), șogor (cumnat), a pișca vs a ciupi. În textele literare, ele dau culoare locală și autenticitate personajelor.

Registre de comunicare:

• colocvial (familiar): între apropiați — mișto, super, a da o fugă, nasol (unele intră dinspre argou);
• cultivat: îngrijit, nuanțat, respectă integral norma;
• jargonul: limbajul unui grup profesional sau al celor care vor să pară „aleși": termeni tehnici (medicali, IT: a downloada, deadline, feedback) sau împrumuturi de fală (bonjour, madam');
• argoul: limbaj codificat al unor grupuri care NU vor să fie înțelese de ceilalți (elevi, delincvenți): a ciordi (a fura), biștari (bani), profă, a se ușchi (a pleca);
• termenii științifici: precisi, monosemantici, din stilul științific (fotosinteză, ecuație, fonem).

Valorile stilistice ale diminutivelor. Diminutivele (căsuță, copilaș, bunicuță) exprimă, dincolo de micime: afecțiune și tandrețe (măicuță, puișor), ironie sau dispreț (avocățel, doctoraș, articolaș — un „profesoraș" nu e un profesor mic, ci unul desconsiderat), atenuare politicoasă (o clipită, un momentel). La analiza de text, precizează întâi valoarea contextuală (afectivă/ironică), apoi efectul asupra cititorului.

Istoria cuvintelor. Forma și sensul cuvintelor se schimbă în timp: mișel însemna în limba veche „sărac", azi „om de nimic"; a certa însemna „a pedepsi"; carte însemna și „scrisoare" („cărți de dor"); arhaismele (logofăt, spătar, ban, pârcălab) evocă epoci trecute în textele istorice.

Organizarea coerentă a textului. Coerența se obține prin: succesiunea logică a ideilor (cronologică sau cauză–efect), unitatea timpurilor verbale (nu se amestecă nemotivat perfectul compus cu prezentul narativ) și anafore — reluarea unui element deja exprimat printr-un substitut: pronume (Maria a venit. Ea părea obosită.), adverbe (acolo, atunci) sau sinonime (câinele... animalul...). Anafora leagă enunțurile între ele și evită repetițiile supărătoare.