Familia lexicală și câmpul lexical. Locuțiunile

Două noțiuni pe care elevii le confundă sistematic, deși criteriile lor sunt complet diferite: familia lexicală ține de FORMĂ (aceeași rădăcină), câmpul lexical ține de SENS (același domeniu).

Cuvânt de bază și cuvânt derivat. Cuvântul de bază este punctul de plecare al derivării; derivatul se obține atașând afixe. Lanț: floare (bază) → floricică, florar, a înflori (derivate) → înfloritor, înflorire (derivate de la derivat). Rădăcina (flor-) este elementul comun al întregii familii.

Familia lexicală = toate cuvintele formate de la același cuvânt de bază, prin derivare, compunere sau conversiune, având aceeași rădăcină:

• familia lui frunză: frunzuliță, frunziș, a înfrunzi, înfrunzit, desfrunzit;
• familia lui copil: copilaș, copilărie, copilăresc, a se copilări, copilăros;
• familia lui a face: refacere, prefăcut, desfăcut, făcător, binefacere (compus cu element din familie). ATENȚIE: în familia lexicală NU intră: (1) cuvintele din același domeniu de sens, dar cu altă rădăcină (pom nu e în familia lui măr); (2) formele flexionare ale aceluiași cuvânt (copii, copilului sunt forme, nu cuvinte noi); (3) împrumuturile neînrudite ca formă, chiar dacă sensul e apropiat (floral — da, e înrudit; dar buchet — nu).

Câmpul lexical = ansamblul cuvintelor care aparțin aceluiași DOMENIU de sens, indiferent de formă și rădăcină:

• câmpul lexical al școlii: elev, profesor, catalog, lecție, tablă, ghiozdan, recreație;
• câmpul lexical al familiei/rudeniei: mamă, tată, bunic, frate, unchi, nepot, văr;
• câmpul lexical al naturii/pădurii: copac, frunză, mușchi, poiană, izvor, căprioară;
• câmpul lexical al sentimentelor: bucurie, tristețe, teamă, dor, entuziasm. Într-un câmp lexical intră de regulă cuvinte din aceeași parte de vorbire (mai ales substantive) și pot intra și sinonime, antonime sau derivate — criteriul unic este apartenența la același domeniu.

Îmbinări libere, locuțiuni, cuvinte compuse — trei trepte de sudură:

1. Îmbinarea liberă = combinație creată spontan, fiecare cuvânt își păstrează sensul propriu: casă frumoasă, citește o carte.
2. Locuțiunea = grup FIX de cuvinte cu sens UNITAR, echivalent cu o singură parte de vorbire: a băga de seamă (= a observa), a-și aduce aminte (= a-și aminti), a o lua la fugă (= a fugi), părere de rău (= regret), băgare de seamă (= atenție), de-a lungul (locuțiune prepozițională), din când în când (locuțiune adverbială = uneori). Componentele nu se pot înlocui sau topi altfel fără pierderea sensului.
3. Cuvântul compus = sudură completă, unitate lexicală nouă: floarea-soarelui, untdelemn, bunăvoință. Test practic: dacă grupul poate fi înlocuit cu UN singur cuvânt sinonim și nu admite modificări interne, e locuțiune; dacă fiecare component se poate schimba liber, e îmbinare liberă.