Textul explicativ

Textul explicativ este textul al cărui scop este să facă înțeles un fenomen, un obiect, un proces sau o noțiune: el răspunde la întrebări de tipul ce este?, cum funcționează?, de ce se întâmplă?, cum se face?. Îl întâlnești în manuale, în articole de dicționar și de enciclopedie, în ghiduri, în instrucțiuni de folosire, în articolele de popularizare a științei. Este un text nonliterar: informația este reală, verificabilă, iar limbajul este clar și obiectiv.

Scopul textului explicativ este informativ-didactic: să transmită cunoștințe și să lămurească, nu să emoționeze sau să convingă. De aceea nu-l confunda cu textul argumentativ (care susține o opinie și vrea să te convingă) și nici cu cel descriptiv (care înfățișează cum arată ceva). Uneori explicația combină descrierea și povestirea, dar rămâne dominant scopul de a face înțeles.

Structura textului explicativ este, de obicei:

1. Introducerea temei — se anunță și, adesea, se definește noțiunea despre care se va vorbi (Ce este X?).
2. Dezvoltarea explicației — se prezintă, pe rând, părțile, cauzele, etapele sau caracteristicile, într-o ordine logică (de la general la particular, în ordine cronologică ori pas cu pas).
3. Concluzia sau exemplificarea — se rezumă ideea ori se dă un exemplu concret care fixează explicația.

Mărcile lingvistice ale textului explicativ te ajută să-l recunoști la prima vedere:

• Verbe la prezentul general (prezentul „gnomic", al adevărurilor general valabile): apa fierbe la 100 de grade, plantele produc oxigen.
• Persoana a III-a și un ton obiectiv, impersonal: se vorbește despre fenomen, nu despre sentimentele autorului.
• Conectori explicativi și cauzali: deoarece, pentru că, fiindcă, astfel, prin urmare, de aceea, cu alte cuvinte, adică.
• Conectori de ordine: mai întâi, apoi, în al doilea rând, în final.
• Termeni de specialitate definiți sau explicați; exemple introduse prin de exemplu, de pildă, precum.
• Verbe specifice: înseamnă, se numește, reprezintă, constă în, se explică prin.
• Uneori, elemente multimodale: scheme, tabele, imagini cu rol explicativ.

Structura definiției, foarte frecventă aici, are forma: termenul definit + verb copulativ (este / se numește / reprezintă) + genul proxim (categoria mai largă) + nota distinctivă (ce îl deosebește). De exemplu: „Diftongul este un grup de sunete alcătuit dintr-o vocală și o semivocală rostite în aceeași silabă."

Cum răspunzi la itemii pe text explicativ: cauți informația explicită acolo unde textul o formulează direct, urmărești conectorii cauzali pentru a înțelege relația cauză–efect și deosebești textul explicativ de cel argumentativ (nu găsești o opinie susținută cu argumente, ci o lămurire obiectivă a unui fapt).