Textul descriptiv

Dacă textul narativ povestește (spune ce se întâmplă, în succesiune), textul descriptiv zugrăvește: prezintă cum arată o ființă, un obiect, un loc, un peisaj sau o stare, oprind pentru o clipă curgerea timpului ca să ne facă să „vedem". La Evaluarea Națională recunoașterea tiparului descriptiv și a mijloacelor lui apare atât la itemii de înțelegere, cât și la cei despre limbaj și figuri de stil.

Trăsăturile textului descriptiv:

• domină prezentarea, nu acțiunea — puține verbe de mișcare, multe cuvinte care arată însușiri;
• bogăția determinărilor — numeroase adjective și construcții cu rol de atribut, care precizează culoarea, forma, mărimea, mirosul, sunetul;
• apelul la simțuri — descrierea ne dă imagini vizuale, auditive, olfactive, tactile;
• o anumită ordine — de sus în jos, din apropiere spre depărtare, de la general la detaliu (ordonarea spațială).

După scopul urmărit, distingem descriptivul literar și descriptivul nonliterar.

1. Descriptivul literar urmărește un efect artistic și emoțional: nu doar informează, ci transmite o impresie, o stare, o atitudine a celui care descrie. Folosește limbaj figurat — cele nouă figuri de stil admise (epitetul, comparația, personificarea, metafora, enumerația, repetiția, hiperbola, aliterația, antiteza) — și imagini artistice care se adresează sensibilității. El apare:

• în proză — descrierea unui personaj (portretul), a unei case, a unei păduri într-o povestire;
• în versuri — descrierea naturii într-o poezie. Când un text liric zugrăvește un colț de natură (un tablou), avem descriere în versuri; aici epitetul și personificarea sunt figurile cele mai frecvente: „Iarna" de Alecsandri sau „Balta" de Topîrceanu conțin astfel de tablouri.

Exemplu de secvență descriptivă literară: „Codrul clocotea de zgomotul și de mișcarea izvoarelor limpezi." — verbe puține, epitete („izvoarelor limpezi"), impresie de viață și prospețime.

2. Descriptivul nonliterar urmărește informarea exactă, nu emoția. Folosește limbaj denotativ (sensuri proprii, fără figuri de stil), este obiectiv și precis. Îl întâlnești în:

• articolul de dicționar, descrierea științifică a unei plante sau a unui animal;
• pliantul turistic, prezentarea unui produs, buletinul meteo, anunțul imobiliar;
• ghidul, rețeta, instrucțiunile care descriu un obiect.

Exemplu: „Bradul este un arbore rășinos, cu frunze aciculare, persistente, care poate atinge 50 de metri înălțime." — informație exactă, fără figuri de stil, cu scop de a face cunoscut obiectul.

Cum le deosebești rapid: caută intenția și limbajul. Dacă textul folosește epitete, comparații, personificări și îți transmite o stare, o emoție → descriptiv literar. Dacă folosește termeni exacți, cifre, sensuri proprii și doar te informează → descriptiv nonliterar. Ambele „zugrăvesc", dar unul o face pentru a emoționa, celălalt pentru a informa.

În practica examenului, un fragment poate combina tiparele: o povestire (narativ) include o secvență descriptivă (portretul unui personaj sau tabloul unui loc). De aceea, când ți se cere să transcrii „o secvență descriptivă", cauți acel pasaj în care acțiunea se oprește și textul se concentrează pe cum arată cineva sau ceva.