Narativul nonliterar și textul multimodal

Nu orice text care povestește ceva este literatură. Tiparul narativ (a povesti o succesiune de întâmplări) apare și în texte nonliterare — și, tot mai des, în texte multimodale, care combină cuvântul cu imaginea. La Evaluarea Națională, Textul 2 este de obicei nonliterar, iar întrebările verifică dacă știi să extragi din el informații despre acțiune, participanți, timp și spațiu.

Narativul nonliterar relatează fapte reale, cu scop de informare, nu de a crea o lume ficțională. Îl întâlnești în articole de ziar, relatări, jurnale de călătorie, cronici, note biografice, texte științifice de popularizare care descriu o desfășurare de evenimente. Deși nu are intenție artistică, el păstrează cele patru repere ale oricărei narațiuni:

• acțiunea — ce se întâmplă, șirul faptelor relatate;
• participanții — cine ia parte (persoane reale, instituții, grupuri); atenție: în textul nonliterar vorbim despre participanți, nu despre „personaje", pentru că sunt reali, nu inventați;
• timpul — când se petrec faptele (date, ore, repere temporale precise: „în 1859", „luni dimineață");
• spațiul — unde se petrec (locuri reale, identificabile: „la Iași", „în sala de festivități").

Diferențele față de narativul literar: textul nonliterar folosește un limbaj denotativ (sensuri proprii, clare, fără figuri de stil), urmărește exactitatea informației (nume, cifre, date reale) și are scop practic (a informa, a explica), nu estetic. Textul literar, dimpotrivă, inventează, folosește limbaj figurat (cele nouă figuri de stil) și urmărește un efect artistic și emoțional.

Textul multimodal transmite sensul prin mai multe moduri (coduri) simultan: cuvântul scris, imaginea, culoarea, uneori sunetul (în format digital). Afișul, infograficul, pliantul, reclama, meme-ul și banda desenată sunt texte multimodale. Aici, imaginea nu este un simplu ornament: ea poartă informație împreună cu textul, iar sensul complet se naște din citirea celor două împreună.

Banda desenată (BD) este un narativ multimodal: povestește o întâmplare printr-o succesiune de cadre (viniete) citite, de regulă, de la stânga la dreapta și de sus în jos. Elementele ei sunt:

• cadrul / vinieta — fiecare desen încadrat; ordinea cadrelor dă desfășurarea acțiunii;
• bula (balonul) de dialog — conține replicile personajelor; forma cozii bulei arată cine vorbește; o bulă „norișor" redă gândurile;
• legenda (caseta narativă) — textul naratorului, plasat de obicei într-un dreptunghi, care precizează timpul sau locul („A doua zi, la școală...");
• onomatopeele — cuvinte care imită sunete (Bum!, Poc!, Vâj!), scrise adesea cu litere mari, expresive;
• limbajul imaginii — mimica și gesturile personajelor, liniile de mișcare, mărimea și unghiul cadrului.

Ca să „citești" corect o bandă desenată, urmărești ordinea cadrelor pentru a reconstitui acțiunea, identifici participanții din desen și din bule, deduci timpul și spațiul din legende și din fundal și corelezi mereu ceea ce vezi cu ceea ce citești. Aceeași grilă — acțiune, participanți, timp, spațiu — funcționează atât la narativul nonliterar scris, cât și la banda desenată.