Completiva directă, indirectă și prepozițională
Completivele sunt subordonatele care îndeplinesc în frază rolul complementelor: completiva directă (CD), completiva indirectă (CI) și completiva prepozițională (CP). Corespondența este perfectă: fiecare completivă răspunde la aceleași întrebări ca și complementul omonim.
Completiva directă (CD)
Ține locul unui complement direct; răspunde la întrebările ce? pe cine?, puse verbului (tranzitiv) din regentă.
- Știu¹ / că ai dreptate². (ce știu?)
- Am văzut¹ / cine a spart geamul². (pe cine am văzut? / ce am văzut?)
Elemente introductive: conjuncțiile că, să, dacă, ca...să; pronumele relative cine, ce, care, cât; adverbele relative unde, când, cum.
Test de verificare: completiva directă poate fi înlocuită cu pronumele asta: Știu asta.
Completiva indirectă (CI)
Ține locul unui complement indirect; răspunde la întrebarea cui?, pusă verbului din regentă. Este introdusă cel mai des prin pronume relative în dativ:
- Dau cartea¹ / cui o merită². (cui dau cartea?)
- Trimit felicitări¹ / cui mă ajută².
Semnul distinctiv: întrebarea cui? și forma de dativ a relativului (cui, căruia).
Completiva prepozițională (CP)
Noțiune GALR, corespunzând complementului prepozițional. Determină un verb (sau adjectiv) care cere o prepoziție și răspunde la întrebări cu prepoziție: la ce? de ce (de cine)? despre ce? cu ce? pe ce?
- Mă gândesc¹ / la ce mi-ai spus². (la ce mă gândesc?)
- Se teme¹ / că va pierde². (de ce se teme? — verbul a se teme (de))
- Depinde¹ / de cine vine². (de cine depinde?)
- Sunt convins¹ / că vei reuși². (de ce sunt convins? — adjectivul convins (de))
Verbe/adjective regente tipice pentru CP: a se gândi (la), a se teme (de), a se bucura (de), a depinde (de), a conta (pe), a se baza (pe), a renunța (la), a vorbi (despre); convins (de), sigur (de), mândru (de), capabil (de).
Diferențierea CD / CI / CP — metoda sigură
- Pune întrebarea verbului regent (dacă regentul e substantiv → e atributivă, nu completivă!).
- ce? pe cine? fără prepoziție → CD;
- cui? → CI;
- întrebare cu prepoziție impusă de verb (la ce? de ce? pe cine?...) → CP.
Capcană frecventă: Se gândește că va pleca. — deși conectorul e că, verbul a se gândi cere prepoziția la (la ce se gândește?), deci subordonata este CP, nu CD. Analog: Se teme că..., se bucură că..., e sigur că... → toate CP.
Topica și punctuația
Completivele stau, de regulă, după regentă și nu se despart prin virgulă de aceasta când urmează imediat: Știu că vii. Așezate înaintea regentei, se pot izola prin virgulă: Că ai greșit, știu de mult.