Tipare textuale în redactare: comparație, analogie, pro–contra, întrebările jurnalistului
Programa cere să știi să organizezi un text folosind tipare textuale și structuri de dezvoltare a ideilor. Acestea sunt „schelete" pe care îți construiești compunerea, indiferent de tipul ei.
Tiparele textuale de bază (le poți combina în aceeași compunere):
- narativ — relatezi o succesiune de întâmplări (cine, ce face, în ce ordine);
- descriptiv — înfățișezi un loc, un personaj, o emoție (imagini, epitete, comparații);
- dialogat — redai schimbul de replici dintre personaje;
- explicativ — lămurești un „de ce" sau un „cum" (definiții, cauze, exemple);
- argumentativ — susții o opinie cu argumente și exemple. La examen, cerințele impun adesea combinarea lor: o compunere narativă cu secvență descriptivă și dialog folosește trei tipare integrate.
Structuri de dezvoltare a ideilor:
- Comparația — dezvolți o idee punând față în față două elemente, pe criterii comune: asemănări și deosebiri. Utile: „la fel ca", „spre deosebire de", „în timp ce", „amândoi... însă". De exemplu, compari două personaje, două anotimpuri, cartea cu filmul.
- Analogia — explici ceva necunoscut sau abstract prin ceva cunoscut și concret: „prietenia este ca o plantă: dacă nu o îngrijești, se ofilește". Analogia face ideile abstracte ușor de înțeles și dă originalitate textului.
- Pro–contra — prezinți o problemă din două perspective: argumentele „pentru" și argumentele „împotrivă", apoi tragi o concluzie echilibrată. Structura: introducere (problema) → paragraf PRO → paragraf CONTRA → concluzie (poziția ta). Utile: „pe de o parte... pe de altă parte", „în schimb", „totuși".
- Întrebările jurnalistului — tehnica de a genera și organiza conținutul răspunzând la: Cine? Ce? Când? Unde? De ce? (și, adesea, Cum?). E cea mai rapidă metodă de a construi expozițiunea unei narațiuni sau de a verifica dacă relatarea ta e completă: dacă un cititor rămâne cu una dintre aceste întrebări fără răspuns, textul are o lacună.
Integrarea părților — oricâte tipare folosești, textul trebuie să curgă unitar:
- fiecare secvență (descriere, dialog, explicație) apare într-un loc firesc, legată de ce e înainte și după;
- conectorii asigură trecerile: de timp („apoi", „în cele din urmă"), de cauză („deoarece", „de aceea"), de opoziție („totuși", „în schimb"), de concluzie („așadar");
- părțile păstrează aceeași temă și același registru; nu lipești fragmente care nu comunică între ele.
La examen, aceste structuri îți folosesc în două feluri: ca plan de generare a ideilor (răspunzi la întrebările jurnalistului, cauți o comparație sau o analogie) și ca schemă de organizare a cuprinsului (paragraful PRO, paragraful CONTRA; paragraful de asemănări, cel de deosebiri). Un text bine „arhitecturat" ia punctele de coerență și de structură aproape automat.