Pronumele personal, de politețe și reflexiv; cliticele pronominale
Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv. Pronumele personal, cel de politețe și cel reflexiv se flexionează după persoană, număr, gen (la persoana a III-a) și caz.
Pronumele personal
Are forme diferite pentru fiecare persoană și caz, accentuate (folosite singure, cu accent propriu) și neaccentuate (clitice, folosite lipite de verb):
| Persoană | N | Ac accentuat | Ac neaccentuat | D accentuat | D neaccentuat |
|---|---|---|---|---|---|
| I sg. | eu | (pe) mine | mă/m- | mie | îmi/mi- |
| a II-a sg. | tu | (pe) tine | te | ție | îți/ți- |
| a III-a sg. m. | el | (pe) el | îl/l- | lui | îi/i- |
| a III-a sg. f. | ea | (pe) ea | o | ei | îi/i- |
Pronumele personal de politețe
Exprimă respect față de interlocutor: dumneata, dumneavoastră (persoana a II-a), dumnealui, dumneaei, dumnealor (persoana a III-a), precum și formele arhaic-elevate Domnia sa, Domnia ta. Se acordă cu verbul la persoana a II-a sau a III-a, după formă, dar cu sens de politețe.
Pronumele reflexiv
Arată că acțiunea verbului se răsfrânge asupra subiectului însuși. Spre deosebire de pronumele personal, reflexivul nu are formă proprie de nominativ și nu variază după persoană în aceeași măsură — formele de acuzativ se/s- și de dativ își/-și/sie se folosesc, teoretic, la toate persoanele, dar la persoana I și a II-a se confundă formal cu pronumele personal (mă spăl, te speli — reflexiv, deși formele „mă”/„te” sunt identice cu ale pronumelui personal). Diferența se recunoaște din sens: dacă acțiunea se întoarce asupra subiectului, e reflexiv (Ion se spală = pe sine), dacă acțiunea privește altă persoană, e personal (Ion îl spală pe frate — „îl” e personal).
La persoana a III-a, reflexivul are forme proprii, distincte de personal: se (Ac), își/-și (D), sine (formă accentuată, cu prepoziție: pentru sine, la sine).
Cliticele pronominale: anticipare și reluare
Pronumele personal/reflexiv neaccentuat (clitic) poate anticipa sau relua un complement exprimat printr-un substantiv, pentru accentuarea/clarificarea lui:
- Anticipare: cliticul apare înaintea complementului: Îl văd pe Ion. (complementul „pe Ion” urmează după clitic).
- Reluare: cliticul apare după complementul, care e plasat înaintea verbului (topică inversă, frecventă pentru accentuare): Pe Ion îl văd.
Această dublare este obligatorie pentru complementul direct exprimat prin „pe” + substantiv/pronume și pentru complementul indirect atunci când e așezat înaintea verbului.